Intre rasarit si apus exista infinit atat cat e suficient sa nu mai cautam raspunsuri in alte infinite atat de indepartate si sus puse. Fiecare gand, fiecare respiratie, modifica, naste si ucide universuri dupa universuri...
Traim intr-un ringhispil al tristetilor ce se invarte prea repede si prea niciodata odihnit. Traim de neoprit si se dovedeste in ultima vreme ca viata a devenit nociva pentru existenta. respiram prea des,poluam prea mult, ne iubim prea mult, visam la cele divine prea mult, cautam prea mult raspuns la zeci de mii de ani lumina daca nu uneori calatorim cu viteza gandului pana in crestetul universului lasandu-ne trupul sa devina hoit pe pamant. Din ce in ce mai multi oameni renunta la trupul inca viu desenandu-si viitorul intr-un paradis a carui existenta e dovedita in proportie de unu la infinit,pentru ca unde e mai paradis pentru suflet daca nu in campiile verzi ale trupului care ne-au fost date spre stapanire si folosinta. Renuntam exact la matca si ne repezim ca orbii sa cautam dimensiunile infinite ale divinitatii de parca divinitatea ne-a trimis in surghiun in ast trup si trebuie sa facem tot posibilul sa evadam din el.
Si de fapt ce se intampla? Noi cei care ar trebui sa salvam planeta, care avem sufletul cica spre lumina o lasam nepasatori in mainile celor intunecati care in fapt sunt tot din rasa noastra si care beneficiaza de credulitatea noastra, de absenta din ce in ce mai mult a unei parti a planetei din lantul trofic al vietii...de plecarea noastra spre un paradis al himerelor un paradis inexistent
.Aveti atatea dovezi in jur ca paradisul e sub talpile voastre , si?... il calcati in picioare , il lasati porcilor umani sa-si bata joc de el. Aveti voi sansa nefericita sa fiti generatia celei mai tampite apocalipse pe care si-a creat-o omul din lipsa de ocupatie. Aveti voi sansa asta a comunicarii care va inrobit si va pus fata in fata cu propria voastra neputinta...neputina de a intelege ca izgonirea din rai a fost in fapt izgonirea din trup, de pe planeta mama...