Persoane interesate

luni, 21 iunie 2010

Final





M-am intrebat 2 luni de ce vin oamenii sa-si consume existenta in Taverna Lupilor ,un spatiu stramt construit ca o presa pentru sufletele care vor sa se elibereze,ca un teasc pus in drumul trecatorului care musteste de eliberare.


In serile in care scoteam stecherul din priza dupa ultima melodie, auzeam pasii sparti ai trecatorilor din piata centrala a unui oras ascuns in amintirile mele.
Mucurile de tigari proaste, de contrabanda, inca trosneau.Transpiratia fetelor dezlantuite inca imi amagea narile ca ceva din ele a ramas acolo,ceva din tineretea lor ma indemna sa raman tanar.Fiecare caracter inlantuit prea mult sau prea putin de bratele timpului mi-a rascolit fiinta, fiecare client in Taverna venea cu povestea Sa. Strajuita de lumini si umbre ...calea prin pasajul amintirilor bantuita de destine ratacite uitate in vitrine ce niciodata nu se inchid... e aceeasi mereu. Fiecare pas e o frantura din dansul eliberarii omului din stransoarea timpului. Fiecare partitura din simfonia vietii incepe in do major si se sfarseste in si bemol,egal unde iti porti pasii si pe ce ritm dansezi in interiorul ei...poate fi Taverna,poate fi pasajul din piata centrala din Nice sau un dans al Ciulendrei pe o pajiste nepasita de timp.
Odata ce pasesti... cale nu mai este de intors. Nimeni si nimic nu poate opri omul sa-si scrie povestea.


2 comentarii:

  1. şi fiecare poveste se scrie în felul său!

    RăspundețiȘtergere
  2. "Oamenii, ca să fie fericiţi, neputând lecui moartea, mizeria, ignoranţa, au găsit cu cale să nu se mai gândească la ele", spunea Pascal...

    Am coborât, se pare, fericirea, la rangul plăcerii; am făcut din ea o stare de dorit, un idol. Ştim mai MULTE decât în oricare alt secol despre fericire, fără a şti mai profund, mai MULT, ce este ea. Cine se aventurează acum în a corecta aceasta rătăcire pare un nebun căruia i se cuvine înţelegere, ori un străin ce se află mereu în "gâlceava cu lumea".

    Mi-am pus deseori aceeaşi întrebare ca şi tine acum, când mi-e limpede că trăim într-o epocă a divertismentului cultivat cu furie şi încăpăţânare, cu dragoste şi supunere. Iar răspunsul care mi se iţeşte de fiecare dată în minte mă tot întoarce la cuvintele de mai sus ale lui Pascal...

    E trist, Sorin, tare trist...

    Şi totuşi, ” Voulez vous danser avec moi?” :)

    O îmbrăţişare mare.
    O zi cu BUCURIE! :)

    RăspundețiȘtergere