Persoane interesate

marți, 16 martie 2010

Poporul eschimos

Deja... avem ochii oblici
de atâta iarnă.
prin vene ne curge gheața
indiferenței absolute în care trăim
Se prăvale la vale avalanșă
din creștet de conștiințe vândute;
ne îngroapă în troiene
de promisiuni din vise pierdute.
Am ajuns niște eschimoși fără igluuri
niste vânători pentru care urșii
se ascund după trofee interminabile
și peste toate vândute
în showuri de prost gust bine plătite
Am ajuns să sperăm că pâinea
va răsări gata coaptă în vârf de spic
fără gazul rusesc care ne încorsetează
ca un voal al fetei morgana
Am ajuns să sperăm că viile
vor face ciorchine-pahare rubine
pline cu must fermentând
Am ajuns să sperăm
că femeile gravide vor naște...
adolescenți într-un colț de existență-nghețată
Am ajuns să sperăm
că speranța moare prima
pentru că e interzisaă visarea
în împărăția înghețului absolut.
Am ajuns în momentul în care
genunchii nu ne mai suportă
îngenunchierea
În care mâinile se agață disperat
și în ceața din jur mai caut-o treaptă
care însă nu s-a născut...
sau poate că a fost și cineva a catadicsit
să o scoată.
am ajuns multe...
dar peste toate eschimoși
cu ochii oblici, privim cum
lumea asta se scufundă...atât de drept
atât de dreaptă.

2 comentarii:

  1. Ce frumos...cam "friguros" peisajul, dar imaginile crosetate din fulgi de nea cu iglita de Adevar mi-au amintit de alta scena: "La mine-n suflet este vifor/Si vin nebuni sa faca schi"(Antiprimavara).
    Primavara eterna si mult soare!

    Anna - visand si ea la copaci infloriti cu valori adevarate, la suflete curatite in timp de post si la triluri non-electorale:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Perfect spus Anna. Multumesc pentru tercere.

    RăspundețiȘtergere